Our last poem together

Stai langa mine
cand vanturi bat si plopii
se-alinta in suspine

Priveste-mi gandul
si ochii verzi ce flacari
arunca,bate vantul

si sunete orbeste
aud,si parca noaptea
intreaga ne sopteste

sub stelele-n miscare
noi stam,sub bolta si icoane
de sfinti pictate oare...

doar doi cazuti
in carne ne orbim si poate
de ingeri nevazuti

ne indreptam spre
moarte si iubire-n versuri
de ganduri aspre

inca astept
un gol poem,un tandru zambet
un pas nedrept.

Dand din voi insiva

Atunci, un om bogat zise: „Vorbeşte- ne despre Daruri.”
Şi el răspunse, zicând:
„Nu daţi decât puţin, când daţi din ce-i al vostru.
Numai dând din voi înşivă, daţi cu adevărat.
Pentru că, spuneţi-mi, ce-s averile voastre decât nişte lucruri pe care le
păstraţi cu străşnicie, crezând că mâine veţi avea nevoie de ele?
Iar mâine, ce-i va aduce ziua de mâine câinelui prevăzător foarte, ascunzând
oasele în nisipul mişcător, în timp ce-i urmează pe pelerini către oraşul sfânt?
Şi ce este frica de sărăcie, dacă nu sărăcia însăşi?
Iar groaza de sete, în preajma fântânilor pline, nu-i oare setea cea mai
nestinsă?
Sunt unii care dau puţin din belşugul pe care îl au şi aceasta pentru a li se

recunoaşte dărnicia, însă acea dorinţă ascunsă umileşte darul făcut.
Sunt, apoi, alţii care, puţin având, dau totul.
Aceştia cred în viaţă şi în mărinimia vieţii, iar sacul lor niciodată nu-i gol.
Ei sunt cei ce dau cu bucurie, iar bucuria le este răsplata cea mare.
Dar sunt şi din cei ce dau cu durere şi doar durerea rămâne botezul
acestora.
În sfârşit, sunt cei ce dau fără a simţi nici durere, nici bucurie,
necunoscându-şi virtuţile.
Ei sunt asemenea mirtului din vale, care îşi răspândeşte parfumul în spaţiu.
Prin mâinile unor asemenea făpturi vorbeşte Dumnezeu şi dindărătul ochilor
acestora El surâde Pământului.
E bine să dai când ţi se cere, dar şi mai bine fără să ţi se ceară, din
înţelegere.
Iar pentru cei dornici să dea, a-i căuta pe necăjiţi este o bucurie mai mare
decât darul însuşi.
Fiindcă, se află, oare, vreun lucru pe care să ţi-l refuzi?
O, desigur, tot ceea ce îţi aparţine va fi dăruit într-o zi,
Deci, dă acum, în anotimpul dărniciei tale, iar nu în cel al moştenitorilor tăi.

Deseori spuneţi: „Am să dau, dar numai acelora care merită.”
Pomii din livezile voastre nu spun, însă, astfel şi nici turmele din imaşuri.
Ele dau ca să poată trăi, fiindcă a păstra înseamnă a pieri.
Desigur, cel care-şi merită zilele şi nopţile, merită totul şi din partea voastră.
Iar cel care a meritat să bea din oceanul vieţii, are tot dreptul să-şi umple
cupa şi din micul vostru pârâu.
Există oare merit mai mare decât acel ce stă în curajul şi încrederea de a
primi milostenie?
Şi cine vă credeţi voi, pentru ca oamenii să-şi sfâşâie pieptul şi să lepede
orgoliul, ca să le puteţi vedea meritele şi mândria terfelită?
Luaţi aminte, ca mai întâi voi să meritaţi a fi dăruitorul şi instrumentul
dărniciei,
Pentru că, într-adevăr, viaţa e cea care dă viaţă, în timp ce voi, care vă
socotiţi binefăcători, nu sunteţi decât martorii acesteia.
Iar voi care primiţi – şi cu toţii primiţi! – nu vă luaţi povara vreunei
recunoştinţe spre a nu vă pune de bunăvoie un jug vouă şi celor ce dăruie.
Înălţaţi-vă, mai degrabă cu cel care dă, primindu-i darurile ca pe nişte aripi,

Fiindcă, a ţine prea mult seama de datoriile voastre, înseamnă a vă îndoi de generozitatea dăruitorului, care are pământul mărinimos drept mamă şi a cărui tată însuşi Creatorul este.”

Sabat

Prin campii,desarte ganduri
Farmece-n vazutul lunii
Din apus in rasarituri
Fac vrajitorii nebunii

Printre soareci,serpi,fuioare
Si ilice,boluri,sape
Ierburi trase din ponoare
La vartelnite de ape

Soarecii danseaza-n cercuri
Sub a tapului cantare
Vrajitoarele pe maturi
Se desfata in urcare


Scuipa-n aer vraji,descantec
Foc si pulbere prin jur
Flori prin par,filtre-amestec
Sacru gand,cantat murmur.

Initiere

Doar vino si priveste in templul meu si-al zborului
Imaginatia inalta,cantec fiorului
Si stai usor,contempla-n altarul de opal
Cu flori de lotus albe,impodobit spectral

Si ascultand al preotilor vesnic si sacru cant
Ce iti patrunde-n suflet,prin sunet si cuvant
Inmiresmate versuri..si ganduri parc' vrajite
Cuvintele-nteleptilor prin carti cu praf citite

In zborul galaxiei si dansul sferelor
Intr-al tau tabernacul,flacara stelelor
Sa curga printr-un sange,izvor de alchimie
Si nemurire-n ceruri,imi inzestra-i tu mie.

Doar intr-o camera,doar umbra mortii si peretii
Parca de gheata,stau,vorbesc
Inghesuiti de primele cantari dintr-ale diminetii
Cu care se confrunta nebunesc

Si stau tacuti,parca gandind in a lor vrere
Doar alintari suave,tandre dansuri,nemiscati
Si nefiind capabili de durere
Sub raze de demonic soare,tac blestemati

In linisti ce cuprind camera-n treaga
Sta meditand un suflet parca mut
Doar ascultand vorbirea fara vlaga
Al mortii si-al peretilor imn netacut


Ce demoni sufletul acesta luminos asculta
Sau ingeri sfinti,in stare nu-s sa spun
Citindu-i-se-n chip indiferenta multa
Si-n palme,linii de destin trasat nebun


El sta in camera vesnic tacuta
Doar ascultand tacut a linistii vorbire
Cata placere-i face aceasta muzica muta
Pierzandu-se realitatii,plutind in nemurire

Frumosul suflet,stand aici tacut
Privind in gol,peretii ascultand
Cu ochii verzi si glasul arctic mut
Iar moartea si peretii tac cantand


In linistea tacuta de mormant
Deranjata de demonica lumina
Se-aude numai al peretilor cuvant
Ce e tacere lunga si deplina.


Si sufletul tacut,nu pot a sti
La ce-i sta gandul,ori demoni ori lumina
Doar sta tacut ,parand in veci a fi
Ceva mai mult decat o raza lina.