Sophia

Aprinse lumanari
In ritual asa se cere
Doar lumanari si rugaciuni
Pentru a-si reveni putin
Din vesnica-i neagra cadere.

Ce ganduri il cuprind acum
Caci inainte de-ale sti
Au disparut,stau in neant
Insa isi aminteste vesnic,stii.
Noi suntem scrum.

Si cati inca se poticnesc
Sub aparenta-nselaciune
Caci tot ce vad,simt si asteapta
Nu reprezinta decat niste nume
In gandul sufletesc.

Insa stia oare de ea ?
Cea care e de multi urata
Insa de mai putini iubita
Ea sta tacut-adanc in noi.
Ea e Sophia.

La voia vantului

ne nastem ca si cum
am fi noua speranta
insa-nainte de a sti
vom realiza,ori vom muri
ca suntem scrum.
ori praf de stele?
sa ne inobilam cu ele
spiritualele sechele?
ori pur scantei
cazute dintr-un paradis
dintr-o realitate-n vis
din a lui Dumnezeu condei?
dar inainte sa vedem
ori ca sa stim,ciudat cuvant
ce suntem si unde plecam
realizam ca totusi noi
nu suntem decat praf in vant
purtat pe-aleile miscarii
cernut pe situatii rele
ori bune,profitam de ele
si ne legam,si suferim
dar praf in vant vom fi
o stim.